JoomlaWatch Stats 1.2.9 by Matej Koval
PLCZSKHUROBGRSTR CĂUTAŢI-NE PE FACEBOOK

„Pe câmpurile Flandrei”, un serial european impresionant despre Primul Război Mondial, începe la Filmbox în acest weekend

850x850 0007 IN-FLANDERS-FI

Tema războiului a fost des abordată, în multe producții cinematografice, dar puține au reușit să surprindă realitățile dure ale vieții din timpul Primului Război Mondial așa cum o face premiera de săptămâna aceasta de pe canalul FilmBox. Rețeaua FilmBox România promovează cu mândrie producții europene strălucite, cum este serialul „Pe câmpurile Flandrei”, o dramă tulburătoare, în 10 episoade, despre maturizare și curajul de a lupta.

Lansat la 100 de ani de la începerea Primului Război Mondial, serialul spune povestea familiei Boesman, care duce o viață liniștită în regiunea Ghent, din Belgia, până când viața celor 5 membri este dată peste cap de începutul luptelor. Pe fundalul războiului, Marie și cei doi frați ai săi se văd obligați să se maturizeze rapid și să afle ce sunt sacrificiul, trădarea și puterea iubirii.

În rolul adolescentei de 15 ani, Marie, o găsim pe tânăra și talentata Lize Feryn, care, înainte de a deveni actriță, a defilat pe podiumurile celebre la Milano ori New York. Prestația ei din „Pe câmpurile Flandrei” a fost una care a dat emoții întregii sale familii, pentru că rolul a presupus și anumite secvențe intime. Dorindu-și foarte mult ca tânăra actriță să facă parte din distribuția serialui său, regizorul Jan Matthys a mers personal să discute cu părinții lui Lize, explicându-le acestora că deși sunt scene de nuditate, el însuși are trei fiice și nu își dorea sub nicio formă să promoveze o imagine a trivialității. „Acestă vizită i-a liniștit pe părinții mei, care au știut atunci că voi fi în siguranță lângă Jan. Când am văzut mai târziu scenele împreună cu familia mea, era pe un ecran mare, într-o sală de cinema cu 750 de persoane, dar nu a fost deloc jenant, așa cum mă temeam inițial”, a comentat Lize Feryn.

Din distribuție mai face parte și la fel de tânărul actor Wietse Tanghe. El îl intepretează pe Guillaume, fratele Mariei, care face tot posibilul pentru a evita războiul, dar ajunge, în cele din urmă, în primele linii ale acestuia. Coincidență sau nu, Wietse Tanghe s-a născut chiar în Ghent, în Flandra, așa că actorul s-a simțit, la propriu, ca la el acasă. Persoană destul de retrasă, căreia nu îi place să vorbească prea mult despre viața sa personală, Wietse a recunoscut că nu s-a regăsit în personajul pe care îl interpretează în premiera de la FilmBox, care este unul destul de nonconformist și libertin, așa că și-a lăsat imaginația să lucreze, influențând și personajul lui Guillaume.

Construită ca un „bildungsroman”, povestea inițiatică fascinantă a celor 3 frați rămâne firul central al premierei „Pe câmpurile Flandrei”, serial care începe sâmbătă, 11 iunie, ora 22:00, pe FilmBox.

  • Distribuie pe:
    Facebook Google Bookmarks 

TOP CATEGORII