JoomlaWatch Stats 1.2.9 by Matej Koval
PLCZSKHUROBGRSTR CĂUTAŢI-NE PE FACEBOOK

Un octombrie ca-n filme

Knightfall-series

Octombrie aduce un serial nou, cu un subiect controversat, care incită oamenii de zeci de ani - ”Knightfall” (”Templierii”). Serialul începe prin căderea cetății Acra, ultima redută a templierilor în Ținutul Sfânt, unde s-a pierdut și Sfântul Graal. Ani mai târziu, apar indicii privind locul în care s-ar putea afla Graalul, indicii care îi trimit pe templieri - conduși de cavalerul templier Landry (interpretat de Tom Cullen) - într-o misiune pe viață și pe moarte pentru a găsi pocalul pierdut al lui Hristos. De la bătăliile lor din Ținutul Sfânt, până la încleștările cu Regele Franței și evenimentele tenebroase care au dus la desființarea Ordinului Templierilor într-o vineri, 13, 1307 - o dată care a devenit sinonimă cu ghinionul - povestea cavalerilor templieri nu a fost în întregime cunoscută... până acum. ”Knightfall” (”Templierii”) începe pe 6 octombrie și este în fiecare sâmbătă, de la ora 21:00, la FilmBox Premium.

Tot la FilmBox Premium, duminică, 7 octombrie, de la ora 21:00, este ”Stronger” (”Invincibil”) - povestea uneia dintre victimele atentatului cu bombă de la maratonul din Boston, 2013, care încearcă să-i ajute pe polițiști să urmărească ucigașii în timp ce luptă cu traumele devastatoare.

Un alt film pe care nu trebuie să-l ratați este ”Eat, Pray, Love” (”Mănâncă, roagă-te, iubește”). Producția americană cu Julia Roberts în rolul principal aduce în prim-plan o femeie măritată care realizează cât de nefericită este și decide ca viața ei să o ia într-o direcție diferită. După un divorț dureros, ea pornește într-o călătorie în jurul lumii pentru a se regăsi. Filmul este vineri, 12 octombrie, la FilmBox Premium, de la ora 21:00.

Young-Pope-02

La FilmBox Extra HD, din 7 octombrie, puteți urmări ”The Young Pope” (”Tânărul Papă”), în fiecare duminică, de la ora 22:00. Jude Law este actorul care dă viață tânărului Papă controversat, un Papă total diferit de modelul cu care suntem obișnuiți. Serialul prezintă începutul pontificatului lui Lenny Belardo, alias Pius al XIII-lea, primul Papă american din istorie. Sora Maria, o călugăriță care l-a și crescut pe Lenny, este adusă drept secretara sa personală, devenind imediat rivala influentului cardinal Voiello, secretarul de stat al Vaticanului.

Sâmbătă, 13 octombrie, de la ora 23:30 este ”Camp Hell” (”Tabăra iadului”), la FilmBox Extra HD. La finalul fiecărei veri, copiii unei comunități creștine din New Jersey participă la Camp Hope. Împreună călătoresc adânc prin pădure, departe de orice distragere a vieții cotidiene. Aici copiii sunt învățați căile Domnului, pericolele carnale și sunt speriați de poveștile cu diavolul. Un preot carismatic aduce printre ei răul, fără să-și dea seama, și ceea ce trebuia să fie un loc sigur al retragerii spirituale devine un coșmar pe care nici măcar credința nu pare să-l învingă.

Pe 20 octombrie, de la ora 23:30, este ”Altitude” (”Trafic uman”). Unei agente FBI i se oferă un milion de dolari pentru a ajuta un hoţ să scape dintr-un avion deturnat. Deznodământul, la FilmBox Extra HD.

”Talladega Nights: The Ballad of Ricky Bobby” (”Nopțile din Talladega”),  spune istoria primului pilot NASCAR, Ricky Bobby, care rămâne în top grație unui pact cu cel mai bun prieten și coleg de echipă, Cal Naughton Jr. Dar când un pilot francez de Formula 1 se îndreaptă spre vârf, talentul și devotamentul lui Ricky Bobby sunt puse la încercare. Filmul este vineri, 19 octombrie, de la ora 22:00, la FilmBox.

Iar pe 26 octombrie, de la ora 22:00, este ”Silent Rage” (”Furie ucigașă”). Un șerif încearcă să oprească un ucigaș maniacal mut, care, ca rezultat al anilor de experimente medicale, are capacitatea de a se auto-vindeca.

La-Bamba

Tot la FilmBox, puteți vedea ” La Bamba” (”La Bamba: Povestea lui Ritchie Valens”), pe 28 octombrie, de la ora 21:00. Aceasta este povestea adevărată a lui Ritchie Valens, un tânăr cântăreț de rock and roll care a murit tragic într-un accident de avion la vârsta de 17 ani. Filmul îl prezintă pe Ritchie de la zilele lui în Pacoima, California, unde el și familia lui duc un trai sărac, lucrând la ferme până la ascensiunea lui ca star. Filmul se concentrează și pe prietenia și rivalitatea lui Ritchie cu fratele său mai mare Bob Morales și relația sa cu iubita lui, Donna.

Așadar, se anunță un octombrie plin, pe care trebuie să-l petreceți în fața televizoarelor.

 

  • Distribuie pe:
    Facebook Google Bookmarks 

TOP CATEGORII